Ramai in trecut

     M-am decis si nu imi este usor. De azi tu faci parte din trecutul meu. O sa uit toate clipele acelea in care m-am simtit in mii de feluri, in care am plans si am trait dureros cam tot ce inseamna ridicolul, nepotrivirea, minimalizarea, ignoranta si penibilul. Am vazut in tine ceea ce nu a vazut nicio alta femeie din cate ai avut. Am vazut ce exista mult in tine, am vazut parti din tine ce nu fusesera inca descoperite, explorate, iubite, pretuite. Am vazut ca dincolo de masca arogantei, si a frivolitatii, se ascunde teama, sensibilitate, nesiguranta, stangacie si un soi de bunatate de care te nici tu nu esti constient. 

 De azi nu mai vreau sa stiu de tine. Orice apropiere de tine ma doare, durerea amintirilor cu tine nu imi face bine. Se deschid din nou ranile mele din trecut, si cum as fi in stare eu, fara putere si nevindecata  sa am grija de tine? Sa incerc eu sa te vindec? Nu ar posibil. Nici tu nu vrei, nu simti ca ai avea nevoie sa fii vindecat. Am ales sa raman la distanta de tine, de tot ce ai insemnat pentru mine, am ales sa raman in umbra viselor pe care mi le-am facut cu tine, pentru ca in felul acesta pot sa vad lucrurile oarecum diferit. De la distanta si pe masura ce ma indepartez de tine mintea mea se limpezeste, gandurile mele devin mult mai clare. Toate momentele legate de tine le voi inchide in cel mai tainic colt al sufletului meu, le voi pastra sa stii, dar numai pe cele mai frumoase, ele sa-mi aduca zambetul pe buze atunci cand imi va fi dor, cand voi simti singuratatea si pustiul. Ne-am vazut rar, dar am vorbit multe si cateodata poate prea putin. Apoi au urmat zile cand ne-am spus atatea. Mult prea multe, mai multe decat ar fi trebuit, decat ne-am fi dorit, decat am putut suporta. 

In fond si la urma urmei ne-am iubit, si ne-am urat in egala masura. Ne-am zis multe si la manie, apoi prin taceri lungi si dureroase. Taceri prelungite in mod sadic dar si masochist totodata, un chin dus pana la insuportabil.

Am preferat ca doi nebuni tacerile, ce nesabuinta, sa ramanem muti unul in fata celuilalt, in loc sa spunem adevarul, mai bine spus acele adevaruri ascunse, grele, dureroase care ne-ar fi ajutat pe amandoi sa ne vindecam si sa ne asumam matur viata si deciziile. Am ales să ocolim intrebari ce ar fi atins punctul dureros,  marturisiri ce ar fi risipit atatea iluzii, vise, idealuri creionate atat de fantezist. Fiecare s-a retras cu gandul că celalalt a greșit mai mult, celalalt e nebunul, ratacitul, nestiutorul si nefericitul, ce merita postura de osandit, de vinovat, de condamnat. Am fost doi lasi, au castigat orgoliile si vanitatea din noi batalia asta, nicidecum dragostea ori tandretea.

Eu am ales in dreptul meu, am ales sa ratacesc pe un alt drum fara sa te am alaturi, dar cu același gand ascuns in suflet, negat si dorit in proportii egale, gandul reintalnirii cu tine, al revederii undeva intr-un viitor al nostru. Poate o sa vina o zi în care doi oameni osteniti de atata ratacire si drumuri facute in nestire, de framantari sufletesti, de cautari zadarnice, teluri confuze se vor privi in ochi, intr-un un moment de dorinta, de ezitare, cu subințeles, Eu cu Tine, atunci noi vom fi altii, vom fi ce nu am putut fi acum, si ne vom continua calatoria din punctul acela in mod diferit. 

Sau poate cine stie, poate niciodata nu va mai exista o revedere, poate nu vom sti niciun raspunsul la intrebarea aceea: '' Daca ar fi putut fi diferit ce a fost intre noi, oare cum ar fi fost sau cum ar fi putut sa fie''?